Viata secreta a unei rochite... (2008)

Multe dintre cele noi venite au tivuri care atarna, sunt descusute sau au nasturi lipsa. Uneori ea le repara imediat, alteori nu. Cu cele nereparate incercam sa ne purtam cu grija sa nu le inghesuim prea mult. Partile descusute pot fi destul de dureroase si nimeni nu este fericit cand are nasturi lipsa. Mie personal mi-au lipsit cativa cand am venit, dar ea mi i-a smuls pe cei pe care ii mai aveam si i-a inlocuit pe toti cu nasturi noi. Nu sunt chiar ca cei pe care i-am avut dar sunt ok.

Unele dintre noi spun ca ele recunosc imediat daca cineva nou venit va reprezenta o problema dar eu cred ca doar vor sa se laude. Daca ar fi stiut nu ar fi facut ceva? Daca numai una ar fi alunecat de pe umeras si ar fi acoperit sacosa, ar fi trecut saptamani pana cand aceasta ar fi fost redescoperita.

Eu personal stiu un lucru: in acele momente stateam de vorba cu un compleu; acesta imi povestea cum a fost o data la vot - intamplare extrem de interesanta va asigur - si nici nu am observat nimic pana cand m-am simtit imbrancita intr-o parte ca se se faca un pic de loc.

Si Dumnezeule chiar ca cea nou sosita avea nevoie de spatiu. In viata mea nu am vazut mai multe volane. Si de culoare rosie; un rosu mai aprins decat focul. Aceasta era o rochie in adevaratul sens al cuvantului si ea o stia. Nu avea o cusatura nelalocul ei. Ar fi putut fi noua doar ca a sosit cu acelasi tip de sacosa ca si noi restul; iar cele noi vin si cu umerasul lor.

Nu a venit pornita sa creeze probleme, va asigur. Or daca a venit, a ascuns acest lucru pana cand a considerat ca nimeni nu o va infrunta. In primele zile a fost dulce ca o bomboana. A vorbit foarte frumos cu rochitele din preajma ei chicotind si impartind dragalasenii in dreapta si in stanga. Dar dupa un timp si-a aratat adevarata fata.
Era asezata langa o rochita buna care se afla printe noi mult timp. O rochita simpla (fara volane si ornamente) de tipul celor purtate la birou. Fusta dreapta, nasturi originali in conditie excelenta. Chiar si gulerul alb nu era ingalbenit sau zdrentuit. Asa ca in ciuda faptului ca nu era o rochie spectaculoasa, probabil in zilele ei bune fusese purtata mai mult si mai ingrijit dacat noi restul.

Ei bine Roscata a inceput sa susoteasca cu ea inca din prima zi. Si dupa un timp a reusit sa o convinga ca numai ele doua erau speciale iar noi restul doar niste carpe. Dar dupa ce i-a sucit capul, Roscata nu a mai bagat-o in seama si a inceput sa vorbeasca doar cu rochita din cealalata parte. Iar sarmana rochita de birou nu intelegea ce se intampla si mai ales de ce.

Bineninteles ca noi toate am vazut ce ce se petrece; am observat comportamentul crud si calculat; iar rochita de birou, impinsa la disperare pur si simplu s-a sfasiat intr-o scena extrem de jenanta. Roscata nu a miscat un volan; statea relaxata pe umeras.

Sarmana rochita de birou zacea pe podea. Dupa cateva zile a fost dusa la masa de croitorie. Majoritatea dintre noi incercam sa evitam masa de croitorie pentru ca nu avem garantia ca ne vom mai intoarce in dulap dar rochita de birou se vedea ca nu isi mai doreste sa se intoarca.

Si bineinteles acest lucru a insemnat ca o alta rochita a devenit vecina Roscatei. Aceasta era o rochita destul de tanara. Mini, draguta cu niste flori mari. Era tanara dar nu prostuta. Ea si rochita de birou fusesera bune prietene cel putin pana sosise Roscata. Asa ca pur si simplu refuza sa o bage pe aceasta in seama.
Roscata a luat acest lucru ca pe o provocare; si se vedea ca ii placeau provocarile. Asa ca a inceput sa vorbeasca insistent cu rochita din cealalta parte (aceeasi de care se folosise ca sa o necajeasca si pe rochita de birou). Ii povestea acesteia povesti interesante pana cand, intr-o zi a reusit in sfarsit sa capteze atentia rochitei mini.

Rochita de care Roscata se folosea nu era o rochita foarte placuta de noi celelalte inainte. Avea o mica gaura pe umar (si deasemenea si o pata de care mereu se plangea si pe care si-o dorea mascata de o brosa). In vremurile ei bune a fost o rochie pentru serate; se lauda chiar ca intalnise la un moment dat un castigator al Premiului Nobel dar faptul ca nu isi mai amintea numele acestuia diminua credibilitatea povestii.
Acum ea se simtea nedreptatita ca Roscata nu ii mai acorda atentie. A incercat sa faca tot posibilul sa o indeparteze pe aceasta de rochita mini dar in zadar. Si cu cat incerca mai mult cu atat Roscata era mai fericita sa o ignore. Rochitei mini nu ii placea ce se intampla. A incercat sa o introduca si pe rochita pentru serate in conversatii dar pentru ca era tanara si usor impresionabila nu se putea abtine sa nu rada cand Roscata facea glume pe seama rochitei pentru serate.

Rochita de serate suferea groaznic si la un moment dat am hotarat ca ceva trebuia facut. Stiu ca aspectul meu era invechit dar eram in acel dulap de foarte mult timp, de cand era gol, asa ca stiu destule lucruri.
Si unul din lucrurile pe care le stiu este sa ma fac sa fiu imbracata. Am acest talent si as fi vrut sa va invat dar nu pot. Esta ca si cum ai putea invata pe cineva sa-si miste urechile; este imposibil ; poti sau nu poti.
Asadar in sambata urmatoare am fost data jos de pe umeras. De fapt nu aveam nevoie sa fiu purtatata, ci doar probata. O data imbracata m-am sucit un pic din talie si oricat a incercat sa ma indrepte pur si simplu nu am vrut sa “cad” bine.
Si iata-ma din nou inghesuita in dulap dar de data aceasta asa cum mi-am dorit chiar intre rochita pentru serate si Roscata. Asa cum va imaginati acesteia din urma nu i-a picat deloc bine ca se intampla: la urma urmei nu eram decat o rochie veche a unei bunici. Sa ma necajeasca pe mine nu merita efortul.
Saptamanile au trecut si eu nu luam in seama discutiile de langa mine.

Roscata se lauda cu aventurile ei: petreceri, spectacole, cine importante. Dar ceea ce era ciudat era faptul ca acestea nu lasasera nici o urma, nici macar o pata. Si mai era ceva ciudat: statea foarte teapana pe umerasul ei pana cand, intr-o zi, cand asteptarea mea a dat roade si am vazut ceea ce ma interesa: Roscata era noua.

Vreau sa spun nu era noua-noua in sensul ca de abia ce fusese cusuta. Era noua in sensul ca fusese cusuta demult doar ca nu o cumparase nimeni din magazin. Ceea ce am vazut eu era eticheta cu pretul; acesta fusese mare dar acest lucru nu avea importanta. Un singur cuvant din partea mea si tot dulapul ar fi aflat ca povestile ei erau minciuni.
Cred ca de aceea era rautacioasa; statul ani de-a randul intr-un magazin fara ca nimeni sa te cumpere poate avea acest efect; dar o explicatie nu poate reprezenta o scuza.

Asa ca am asteptat pana la lasarea noptii si am trezit-o. Acest fapt a infuriat-o teribil.
“Poti sa fi suparata dar cand o sa asculti ce vreau sa iti spun o sa te superi de-a binelea” i-am spus.
“Ce vrei bunicuto?” m-a intrebat rastit.

“Te-am urmarit si nu imi place ce faci. Din acest moment vei inceta cu rautatile”.

“Si daca nu, ce imi vei face?” a zis infoindu-si volanele.

“N-ai avut noroc sa scapi de eticheta cu pretul, nu-i asa?”

A tresarit, dar a continuat sa joace teatru: “Ce pret?”

“79.95. Este un pret de prima clasa dar tu nu ai avut niciodata clasa de aceea nu te-a cumparat nimeni, nu-i asa?”

A tacut atunci si am stiut ca rautatile au incetat.

N-am fost niciodata o bagacioasa si cred ca este mai bine ca fiecare sa-si duca propriile batalii. Dar este un lucru pe care nu l-am tolerat niciodata si nici nu il voi tolera: rautatea. Nu il voi suporta in nici unul din dulapurile in care locuiesc si cu asta basta.

Cu siguranta dulapul era aglomerat, ea nu folosea cele mai dragute umerase si noi nu eram asezate intr-o anumita ordine dar aceste lucruri nu prea contau. Cu toate ne simteam salvate intr-un fel. Ea era o colectionara si nu ne purta foarte des dar nu eram puse intr-un cufar sau date unei fetite sa ne chinuie si aceste lucruri inseamna ceva. Pe mine personal nu ma deranja foarte tare ca nu eram asezate pe categorii - la urma urmei jachetele si pantalonii pot avea opinii foarte interesant se stiti. Si dupa ce ajungi sa ii cunosti, observi ca sunt exact ca noi. Iar unele dintre rochile de seara ei bine sunt asa de usoare si pufoase incat seamana cu niste pisoiasi. Si se stie: nu te poti supara niciodata pe acestia.

Ei bine, am spus ea este o colectionara si cumpara mult. La fiecare doua trei zile apare o sacosa pe podeaua dulapului. Atunci cand continutul nu este din lana il pune imediat pe umeras. Lucrurile din lana pot avea molii asa ca merg mai intai la curatatorie. Iar noi cu siguranta apreciem acest lucru. Nu le intrebam pe cele noi sosite de unde au venit; le lasam se ne spuna singure, cand considera ca este momentul potrivit. Unele dintre ele au trecut prin multe greutati sa stiti si de aceea nu le batem la cap.